60 de milioane de euro. Atât este bugetul Primăriei Târgu Jiu în acest an. Suma va fi aprobată în sedința programată la sfârșitul acestei luni. Bani au venit și de la Consiliul Județean. 1,2 milioane de lei, însă potrivit lui Marcel Romanescu acești bani sunt ca un ,, petec pe un sac” și acoperă doar un procent din bugetul de investiții din acest an.
Marcel Romanescu vrea ca pe 1 februarie să aibă bugetul aprobat. Așadar, pe 31 ianuarie va avea loc o sedință pentru a vota bugetul aferent anului 2022.
Primarul municipiului spune că banii primiți de la Consiliul Județean nu sunt suficienți. Potrivit lui Marcel Romanescu, această sumă acoperă doar o mică parte dintr-o investiție.
Marcel Romanescu spune că mare parte din bani vor fi alocați pentru continuarea investițiilor aflate în derulare, dar și pentru evenimentele de pregătire a anului 2023, atunci când municipiul va deveni Capitala Tineretului.
Bugetul Primăriei Târgu Jiu va fi supus la vot, în Consiliul Local, la sfârșitul acestei luni.
Bugetul Primăriei Târgu Jiu, supus la vot
- Advertisement -


