Primarul comunei Slivileşti, Sorin Bucurescu, şi omul de afaceri Mihai Rămescu, au fost arestaţi la domiciliu. Sentinţa a fost dată în această seară de Judecătoria Târgu Jiu. Primarul Sorin Bucurescu este acuzat de abuz în serviciu, iar omul de afaceri Mihai Rămescu de instigare la abuz în serviciu şi fals.
Procurorii au decis să ceară instanţei de judecată emiterea de mandate de arestare pe numele primarului Sorin Bucurescu şi al omului de afaceri Mihai Rămescu, în timp ce soţia afaceristului de la Motru şi Alexandra Loghin, referent în cadrul biroului urbanism din cadrul Primăriei Slivileşti, au fost lăsate în libertate după expirarea reţinerii de 24 de ore.
Rămescu şi Bucurescu au fost aduşi în cătuşe la instanţa de judecată. Primarul nu a mai scos niciun cuvânt înainte de a intra în sala de judecată, asta deşi ieri, înainte de a intra la audieri, era extrem de vocal şi susţinea că urmează să fie reţinut, deşi nu are vreo vină.
Acuzaţiile constau în abuz în serviciu, fals intelectual, instigare la abuz în serviciu şi participaţie improprie la fals intelectual.
Dosarul vizează modul în care s-a făcut o tranzacţie imobiliară în anul 2010 între soţia omului de afaceri Mihai Râmescu şi fosta Societate a Lignitului Oltenia.


