Brazi de Craciun, furati pe banda rulanta

- Advertisement -

Brazi de Crăciun, furați pe bandă rulantă ! Polițiștii gorjeni desfășoară în această perioadă o acțiune pentru prevenirea furturilor de pomi de Crăciun. Astfel, poliţişti din cadrul Poliției Orașului Tismana s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la data de 2 decembrie, un bărbat, de 61 de ani, din orașul Tismana, ar fi tăiat ilegal și sustras din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Tismana, arbuști de esență rășinoase, pe care i-ar fi comercializat ca pomi de Crăciun către diferiți beneficiari de pe raza orașului Tismana și a localităților componente.

Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la o proprietate a bărbatului din oraşul Tismana, poliţiştii au identificat un număr de 13 arbuști de esență brad – pomi de Crăciun, nemarcați silvic, proveniți din tăierea ilegală și sustragerea comisă în data de 2 decembrie. Prejudiciul creat în cauză este de aproximativ 15.540 lei. Bărbatul s-a ales cu dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările în acest caz.

Articole recente