Liderul organizației de tineret a Partidului Mișcarea Populară Gorj, Cătălin Brăilă a anunțat că a părăsit formațiunea politică alături de mai mulți colegi. Brăilă a spus că a recurs la acest gest din cauza deciziilor luate în ultimul timp în cadrul formațiunii politice. Nicolae Davițoiu susţine însă că fostul său coleg a semnat deja adeziunea la PSD, iar acesta este adevăratul motiv al demisiei.
Opt persoane din cadrul organizației de tineret a PMP Gorj, în frunte cu președintele Cătălin Brăilă, au anunțat că pleacă din partid. Aceștia sunt nemulțumiți de anumite decizii luate în cadrul partidului.
Președintele PMP Gorj, Nicolae Davițoiu, spune însă că, adevăratul motiv pentru care Brăilă a plecat din partid este acela că a semnat adeziune la PSD.
Brăilă neagă însă că a trecut la PSD.
Cătălin Brăilă ocupa și funcția de vicepreședinte la nivel național al organizației de tineret.


