Problema exproprierilor dă bătăi de cap în continuare conducerii Complexului Energetic Oltenia. Astfel, Cariera Jilț Nord este blocată total, iar șefii companiei energetice au decis să ia cărbune de la Husnicioara pentru a alimenta Termocentrala Turceni. Directorul carierei, Dumitru Dragu, spune că problema își va regăsi rezolvarea în timp.
Angajații de la Husnicioara au fost chemați la lucru din șomaj tehnic. Acest lucru s-a datorat blocării totale a perimetrului minier de la Jilț Nord. Managerul CEO, Laurențiu Ciurel, spune că Termocentrala Turceni funcționează cu lignit de la Husnicioara, pentru că la Jilț Nord toate excavatoarele sunt trase pe dreapta din cauza proprietarilor care cer foarte mulți bani pentru a-și ceda terenurile .
Directorul Carierei Jilț Nord, Dumitru Dragu, spune că situația este una dificilă, iar deblocarea perimetrului minier se va face în timp.
Pentru ca CEO să nu mai întâmpine probleme cu exproprierile se așteaptă aprobarea Legii 255, însă de doi ani nu s-a făcut nimic în acest sens.


