Deși se discută despre posibile blaturi în colegiul 2 de Senat, nimeni nu recunoaște că se poartă astfel de negocieri. Partidele de dreapta se bat cu pumnul în piept că au intrat în cursă doar ca să câștige, iar varianta că Partidul Mișcarea Populară și Partidul Democrat Liberal ar face joc de gleznă pentru liberali este negată cu înverșunare.
Despre blaturi se discută, mai mult sau mai puțin voalat, în fiecare campanie electorală, cea pentru colegiul 2 senat, nefăcând excepție mai ales că din declarațiile liderilor de dreapta rezultă că o unire pe acest palier este extrem de probabilă. Candidatul PDL, Liviu Cotojman, spune că nu poate fi vorba de vreun blat care să-l implice.
Democrat liberalii spun că acest gen de zvonuri sunt lansate chiar de cei care intenționează să facă blat.
Deși liberalii neagă și ei orice blat, spun că și-ar dori ca rezultatele alegerilor din Gorj să claseze pe primele locuri forțe de dreapta.
Cert este că mai sunt doar 3 zile până la alegeri, duminică seara urmând să fie făcute publice primele rezultate atât pentru senat cât și la europarlamentare.


