Sinistrații din Roșia de Amaradia au, din nou, motive de bucurie. Enoriașii se pot ruga în biserica distrusă de alunecările de teren. Lăcașul de cult a fost reparat din banii credincioșilor, iar sâmbătă a fost sființit de către Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasființitul Irineu.
Biserica situată în centrul comunei Roșia de Amaradia a fost grav afectată de alunecările de teren care au avut loc în anul 2006. Zidurile lăcașului au luat-o la vale, iar tavanul s-a prăbușit peste noapte. Enoriașii nu au vrut să renunțe la locul de rugăciune. Au făcut chetă și au reușit să-l reabiliteze. Sâmbătă, credincioșii comunei au fost prezenți la sființirea bisericii de către Mitropolitul Olteniei, Înaltpresființitul Irineu.
Lucrările de reparație la biserică au fost destul de greoaie. Timp de doi ani s-a lucrat în continuu la reconstrucția lăcașului.
Zona Roșia de Amaradia a fost greu încercată de alunecările de teren.
Primăria din localitate a contribuit la reabilitare cu peste 400 de milioane de lei, iar mâna de lucru a fost asigurată de persoanele care primesc ajutor social.


