Marele premiu, pus în joc de Loteria Română, a fost câştigat la o agenţie din Târgu-Jiu. Numele fericitului câştigător nu a fost dezvăluit deocamdată, întrucât acesta se lasă aşteptat. La sediul agenţiei norocoase s-a creat astăzi isterie. Gorjeni, din toate colţurile judeţului au venit să joace la loto, în speranţa că vor călca pe urmele marelui câştigător. Alţii şi-au imaginat deja ce ar face cu premiul de 4,5 milioane de euro.
Biletul norocos a fost jucat la agenţia 18056, la câteva sute de metri distanţă de fostul cinematograf Dacia, din Târgu-Jiu şi a fost completat cu trei variante simple, preţul fiind de 14,5 lei. Administratorul îşi aminteşte doar că a eliberat în acea zi peste 500 de bilete, însă despre câştigător nu ştie nimic deocamdată.
Agenţia poate fi considerată cu noroc, dacă se ţine cont de premiile câştigate aici.
Cum au aflat că la Târgu-Jiu s-a câştigat marele premiu, zeci de persoane au venit să-şi încerce norocul. Liliana Nedelea, în vârstă de 49 de ani, a venit de la Rovinari special pentru a căuta agenţia cu noroc.
Unii jucători au şi sfaturi pentru câştigătorul marelui premiu.
Câştigătorul are la dispoziţie 90 de zile să-şi ridice premiul.


