Avertizare pentru hoții care fură de pe raza comunei Bustuchin. Toată localitatea va fi supravegheată prin intermediul camerelor video. Proiectul va fi finalizat în acest an, după ce, în urmă cu mai mulţi ani au fost montate primele camere, astfel că localnicii vor putea dormi mult mai liniștiți.
A introdus în urmă cu câțiva ani un sistem de supraveghere video pe raza comunei, dar furturile tot au continuat să se înregistreze. Din acest motiv, primarul comunei Bustuchin, Ion Ciocea, are de gând să suplimenteze numărul camerelor pentru a monitoriza, astfel, toată localitatea. Primarul Ciocea este convins că extinderea sistemului video vine în sprijnul oamenilor legii, atunci când se întâmplă vreun scandal sau un furt pe raza comunei. Ultima infracțiune a avut loc chiar în curtea uneia dintre școlile din comună, de unde a dispărut o țeavă pentru alimentarea cu apă.
Mai mult, camerele video vin să suplinească lipsa polițiștilor care se face resimţită după reorganizare.
Până la sfârșitul acestui an, comuna Bustuchin va fi înțesată de camere de supraveghere.


