„La data de 20 noiembrie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Tismana au identificat în trafic, un bărbat, de 30 de ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, în timp ce conducea un autoturism, pe D.J. 672 Godinești, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În cauză s-a întocmit dosarul penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autoturism, pe drumurile publice de către o persoană care nu deține permis de conducere.
♦
La data de 20 noiembrie a.c., poliţişti din cadrul Poliției Orașului Rovinari au depistat în flagrant un tânăr, de 24 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism, pe D.N. 66 Bâlteni, având o concentrație de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma interogării bazelor de date, s-a stabilit că acesta avea dreptul de a conduce suspendat.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de o persoană care nu deține acest drept și aflată sub influența alcoolului.„, a transmis IPJ Gorj.


