Situație fără precedent la Maternitatea din Târgu-Jiu. O femeie și-a abandonat a doua oară copilul, imediat după naștere. Mama este din județul Dolj și în urmă cu doi ani a mai dat naștere unui bebeluș în spitalul de la Târgu-Jiu. Și atunci a fugit exact înainte de a fi externată din spital.
În urmă cu doi ani, medicii de la Maternitatea din cadrul Spitalului Târgu-Jiu au fost puși în fața unui caz de abandon. O femeie în vârstă de 33 de ani, din Craiova și-a lăsat pruncul în voia sorții la scurt timp după ce l-a adus pe lume. Medicii l-au transferat ulterior către Protecția Copilului Dolj. Acum, doljeanca a născut, din nou, la Târgu-Jiu cel de-al doilea copil. Bebelușul, un băiețel născut prematur, a rămas sub supravegherea medicilor mai bine de o lună de zile pentru că micuțul trebuia să ajungă la o greutate care să permită externalizarea. Și de această dată mama a plecat din maternitate fără nou-născut.
În ultimii trei ani, reprezentanții Protecției Copilului Gorj s-au confruntat cu trei cazuri de bebeluși abandonați. Doi dintre micuți provin de la mama din Dolj.
Bebelușul lăsat pe mâna medicilor va ajunge cel mai probabil la un asistent maternal până când se va găsi o familie care să-l adopte.


