În apropierea comunei Schela se muncește de zor la una dintre cele nouă baze Salvamont din județul Gorj, care se realizează pe fonduri europene. Aici, lucrările sunt cu mult mai avansate față de celelalte baze din județ, iar zilele trecute locația a fost conectată la rețeaua de energie electrică.
Proiectul implementat de Consiliul Județean Gorj se apropie de finalizare. Acesta constă în realizarea a numai puțin de nouă baze salvamont în diferite zone ale județului Gorj. Unul dintre acestea este amplasat în zona comunei Schela, acolo unde cândva a existat o mină. Lucrările sunt foarte avansate, după cum spun cei care se ocupă de realizarea proiectului. Consiliului Local al comunei Schela i-a revenit sarcina de a se ocupa de introducerea curentului electric.
Șeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu a declarat că baza Salvamont de la Schela va deveni funcțională, odată cu celelalte opt care vor fi înființate la nivelul județului Gorj. La Schela va fi un singur angajat, care va avea un rol administrativ.
Primarul comunei Schela, Aristide Șerbănoiu, este convins că înființarea acestei baze nu era necesară deocamdată, însă pentru viitor, aceasta va avea un rol destul de important în zonă.


