Băuturile spirtoase s-au aflat în vizorul comisarilor de la Protecția Consumatorilor. Aceștia au constatat abateri privind etichetarea produselor, dar și informarea eronată a consumatorilor. În urma acestor nereguli, agenții economici s-au ales cu amenzi usturătoare, dar și cu avertismente.
Reprezentanții Protecției Consumatorilor au verificat aproximativ 160 de l de băuturi spirtoase, dintre care aproximativ 100 de l au fost depistați cu probleme. La 13 dintre agenții economici controlaţi, comisarii au constatat abateri privind etichetarea produselor sau informarea eronată a consumatorilor.
Ca urmare a deficiențelor, comisarii Protecției Consumatorilor au aplicat 4 avertismente, dar și amenzi de peste 10.000 de lei.
Controalele s-au efectuat la începutul lunii octombrie.


