Băut la volan

- Advertisement -

Șoferul vinovat de accidentul în lanț produs ieri, la Scoarța, a fost depistat pozitiv la controlul cu aparatul etilotest. Acesta avea o concentraţie de 0,10 mlg/l alcool pur în aerul expirat, și a  fost sancţionat contravenţional, de poliţişti, cu amendă în valoare de 500 lei şi trei puncte de penalizare. Ieri, soferul unei autoutilitare, în timp ce conducea vehicolul din direcţia Râmnicu Vâlcea spre Târgu-Jiu, nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de autoutilitara condusă regulamentar în acelaşi sens, de un tânăr de 21 de ani, intrând în coliziune cu aceasta. Autoutilitara a fost proiectată într-un autotren care circula regulamentar în acelaşi sens. Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

Articole recente