Bătut în plină stradă

- Advertisement -

Un bărbat din Petroșani a fost bătut măr, vineri seara, de doi petrileni, prieteni de pahar. Totul s-a întâmplat în zona centrală din municipiul Petroșani, în apropierea unui bar amplasat în spatele blocurilor din Piața Victoriei.

Polițiștii au fost alertați de petroșănenii care au sunat la 112 în momentul în care au văzut scenele violente. Unul dintre cei doi agresori a fost auzind în momentul în care a strigat ”te omor”, imediat după ce a terminat să-i administreze victimei căzută la pământ o serie de pumni și picioare.

Victima, un bărbat domiciliat pe Maleia, a fost transportată la spital de un echipaj SMURD.

Conform comandantului Poliției Petroșani, Aurel Buruiană, scandalul a plecat de la consumul excesiv de alcool. Aceeași sursă spune că victima ar fi fost lovită cu picioarele în zona feței.

Agresori ar fi doi frați din Petrila care, până la momentul altercației, au consumat băuturi alcoolice împreună cu victima.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili întreaga desfășurare a evenimentelor și vinovăția fiecăruia. În funcție de verdictul care va fi pus de medicul legist va fi făcută și încadrarea juridică a faptei. Până acum diagnosticul pus de medici este „traumatism cranio-cerebral„.

Articole recente