Energia Pandurii Târgu Jiu e obligată să bată pe CSM București, în etapa a 19-a a Ligii Naționale de handbal masculin, pentru a mai spera la locul opt. Cu cinci puncte în ultimele patru etape, Energia e sigură de calificarea la turneul final al Cupei României. Băieții lui Andrieș mai au de jucat cu Reșița, Turda și Odorhei până la finalul sezonului.
Energia pare că și-a revenit după seria neagră din februarie. Băieții lui Liviu Andrieș a ținut în șah campioana HCM Constanța chiar la ea acasă, runda trecută, însă a plătit pentru asta. Interul Ciprian Șandru a fost accidentat grav de Adzic și nu va mai putea evolua în acest sezon. Pe lista indisponibilizărilor se mai află Păiuș, Mazilu, Apolzan și Cărăgui. Doar nouă jucători de câmp valizi poate alinia Energia în jocul de acasă cu CSM București, capital pentru îndelinirea obiectivului.
Pandurii sunt pe locul 9, cu patru etape înainte de final. Pentru a urca o poziție în clasament, echipa din Târgu Jiu ar mai avea nevoie de minim patru puncte. După partida cu CSM București, penultima acasă în acest sezon, trupa gorjeană mai are de jucat cu CS Caraș Severin, Potaissa Turda și HC Odorhei.
În tur, Energia s-a impus în capitală, scor 23-22, când gruparea bucureșteană se bătea la locurile fruntașe. În pauza de iarnă, CSM s-a destrămat și în retur nu a mai reușit decât o victorie, pe terenul ultimei clasate U Cluj. Omul meciului în ultimele două dispute ale oltenilor, portarul Sloven Rok Jelovcan, nu crede că jocul va fi ușor.
Partida cu CSM București nu e importantă doar pentru clasament. Stafful tehnic și mulți dintre handbaliști își joacă viitorul la Târgu Jiu. În funcție de rezultat, conducerea va demara sau nu negocierile pentru viitorul sezon cu cei aflați la final de contract. Andrei Popescu este unul dintre ei.
Chiar dacă e în coada clasamentului, Energia dă în continuare jucători naționalei. Selecționerul Eliodor Voica l-a convocat pe Alexandru Asoltanei pentru dubla cu Belarus din preliminariile Campionatului European din 2014.


