Licitația pentru desemnarea firmei care se ocupă de biletele de odihnă ale angajaților din CEO va fi organizată pe 8 aprilie. Până acum, 12 firme s-au înscris la licitație. În cazul în care societatea desemnată câștigătoare nu va avea oferte petru toate destinațiile solicitate, angajatul va putea cumpăra bilete prin alte agenție.
Deși era programată mult mai devreme, licitația pentru acordarea biletelor de odihnă la Complexul Energetic Oltenia va avea loc pe 8 aprilie. Societățile participante au cerut mai multe clarificări cu privire la termenii și condițiile contractului.
În urma negocierilor purtate de membrii comisiei paritare din CEO, s-a stabilit ca, începând cu acest an, achiziționarea biletelor de odihnă să se ocupe administrația, și nu sindicatele ca până acum. Astfel, contractul nu a mai fost încredințat direct firmelor de profil care aparțin sindicatelor din cadrul CEO, ci în urma unei licitații organizate de conduceea Complexului Energetic Oltenia. Angajații vor plăti 35% din valoarea biletelor, având posibilitatea achitării în trei rate. Dacă însă vor dori să plece în alte destinații decât cele aflate în oferta operatorului cu care se va încheia contractul, își pot cumpăra bilete prin alte agenții, în acest caz fiind nevoiți să achite valoarea totală a biletelor, iar societaea să le deconteze ulterior contravaloarea.


