Bătaie ca-n filme la o stână din Hunedoara! Cinci ciobani s-au luat la bătaie, iar unul dintre ei a murit în urma loviturilor primite. Alți trei bărbați au suferit leziuni și au fost transportați la spital. Pentru transportul acestora a fost nevoie de intervenția jandarmilor montani și a salvamontiștilor. Cel care a sunat la 112 a fost cel de-al cincilea cioban, care a suferit răni mai ușoare.
„Jandarmii montani, polițiștii și salvamontiștii au ajuns în zona Șaua Paltina în jurul orei 23,00 și au constatat că la conflict au participat cinci ciobani. Trei dintre aceștia erau răniți și li s-a acordat primul ajutor de către salvamontiști. Totodată s-a constatat că un alt cioban nu mai prezenta semne vitale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Hunedoara, maior Nicolae Răducu.
Poliția a deschis un dosar penal și continuă cercetările în acest caz.


