Un bărbat de 66 de ani, din comuna Stănești, a fost reținut de polițiștii gorjeni după ce ar fi încălcat măsurile impuse printr-un ordin de protecție provizoriu emis în urma unui episod de violență domestică. Potrivit IPJ Gorj, primul incident a avut loc în data de 3 decembrie 2025, când femeia, în vârstă de 58 de ani, a apelat 112 și a reclamat faptul că, pe fondul unui conflict spontan, ar fi fost amenințată cu moartea și lovită cu pumnii în zona feței de către soțul său. Victima nu a solicitat îngrijiri medicale.
Polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului și au emis un ordin de protecție provizoriu, iar pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal pentru violență în familie și amenințare. Autoritățile precizează că între cei doi existau antecedente de violență, fiind consemnate fapte similare și în anul 2024.
La o zi distanță, pe 4 decembrie 2025, femeia a anunțat din nou poliția, susținând că soțul ar fi pătruns în curtea locuinței și s-ar fi apropiat la mai puțin de 50 de metri de ea, încălcând astfel interdicțiile stabilite prin ordinul de protecție. De această dată, bărbatul nu ar fi exercitat violențe fizice, însă simpla apropiere reprezenta o abatere penală. În cauză a fost întocmit un nou dosar penal, de această dată pentru încălcarea ordinului de protecție.
După administrarea probatoriului, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Secția 1 Poliție Rurală au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.


