Minerii și energeticienii Complexului Energetic Oltenia vor primi cu întârziere prima de Ziua Muncii. Compania ar fi trebuit să le dea banii angajațilior înainte de Paște, însă banii nu au ajuns nici până acum în buzunarele acestora. Reprezentanții colosului energetic dau asigurări că ei vor primi prima după data de 12 mai.
Sindicaliștii nu înțeleg de ce acești bani nu au ajuns deja la angajați, din moment ce înțelegerea a fost parafată și înregistrată la Inspectoratul teritorial de Muncă.
Reprezentanții Complexului Energetic Oltenia spun că angajații companiei vor primi suma sub forma de tichete cadou, pe carduri, după ce își vor relua activitatea.
Valoarea primei pe care minerii și energeticienii urmau să o primească înainte de 1 mai, așa cum prevedea actul adițional făcut la contractul de muncă este de 1300 de lei.


