Podul care face legătura între comuna Turcinești și municipiul Târgu Jiu nu mai este practicabil, de mai bine de o lună. În urma unei avarii la un pilon de susținere, podul s-a lăsat în jos pe o porțiune de câțiva metri, iar autoritățile au decis să îl închidă. Consiliul Județean Gorj a făcut o solicitare către Guvern pentru a se aloca o sumă de bani, necesară pentru reparații. Ieri, Guvernul a aprobat alocarea acestei sume.
În acest moment, podul de la Turcineși a fost redeschis doar circulației pietonale. Pentru a găsi o soluție provizorie, în zonă, au fost și reprezentanți ai Armatei Române. Aceștia au făcut verificări în ideea montării unui pod provizoriu peste râul Jiu, pod care să le faciliteze accesul localnicilor către Turcinești și asta pentru a nu mai fi nevoiți să ocolească zeci de kilometri pentru a ajunge acasă.


