Casele sinistraților de la Cojani și Câmpu Mare rămân nelocuite în continuare. Deși reprezentanții Guvernului au solicitat primăriilor Târgu Cărbunești și Albeni să ofere terenuri pentru construirea unor noi locuințe, casele au rămas, după ani buni de la finalizarea lor, pe jumătate locuite. Asta fie pentru că sinistrații au refuzat să se mute din lipsă de utilități, fie pentru că au preferat să își construiască alte locuințe în Roșia de Amaradia. Cei care nu au avut altă variantă, au acceptat satul de sinistrați din comuna Albeni, însă nici până acum edilii nu au reușit să le ofere oamenilor condiții minime.
„Proiectul pentru apă și canal pentru sinistrații este în derulare. În maximum o săptămână va avea loc licitația. Să sperăm că începând cu prima lună de vară să înceapă lucrările” a declarat primarul comunei Albeni, Dumitru Cornea.
Locuințe sociale pentru nevoiași
Nici casele din satul Cojani nu sunt locuite, deși, în comparație cu cele din Câmpu Mare, acolo sunt condiții mai bune. Pentru valorificarea lor, edilul orașului Târgu Cărbunești, Mihai Mazilu a declarat că va face demersuri ca cele 23 de case nelocuite să fie oferite celor cu probleme sociale
„Din cele 58 de case, aproximativ 35 sunt locuite, restul de 23, nelocuite. Se vede din stradă că sunt neîngrijite mai ales că au uitilități. La Primăria Târgu Cărbunești sunt 26 de cereri depuse de persoane cu probleme sociale care își doresc o locuință” a declarat Mihai Mazilu, primarul orașului Târgu Cărbunești. (A.P)



