Revocarea din funcție a lui Vasile Moșoiu și Ion Ianăși va duce la alte cheltuieli pentru statul român. Astfel, se vor organiza alegerile parțiale și implicit se vor cheltui sume importante de bani, din cauza faptului că cei doi au primit girul de a candida, chiar dacă se știa de la bun început că își vor pierde mandatele. Zeci de mii de lei au fost aruncați deja pe Apa Sâmbetei pentru alegerile de la Vladimir și Drăguțești.
La Vladimir s-au cheltuit zeci de mii de lei pentru organizarea alegerilor locale, iar acum comuna riscă să piardă fonduri europene.
Și la Drăguțești s-au cheltuit bani din bugetul primăriei.
Legea este permisivă cu cei doi, iar în cazul în care doresc să candideze la alegerile parțiale ce se vor organiza, o vor putea face, însă apoi vor fi revocați din nou din funcție.


