Baie de mulțime

- Advertisement -

Baie de mulțime la Rovinari, unde premierul Victor Ponta a fost prezent în mijlocul gorjenilor la mitingul electoral organizat de Uniunea Social Democrată. Alături de primul ministru s-a aflat și soția acestuia, Daciana Sârbu, dar și alți miniștri şi lideri social-democraţi. Gorjenii au scandat ,,Ponta, președinte“.

Atmosferă de sărbătoare, sâmbătă, în centrul orașului Rovinari, unde mii de gorjeni au participat la mitingul electoral organizat de Uniunea Social Democrată. Premierul României, Victor Ponta, soția acestuia, Daciana Sârbu, dar și o serie de miniştri de seamă au fost prezenţi în mijlocul gorjenilor.

Primarul municipiului Târgu Jiu, Florin Cîrciumaru, a ținut un discurs în care a menționat că în Parlamentul European trebuie să trimitem oameni loiali României.

Senatorul Ecaterina Andronescu, candidat la Parlamentul European, a fost și ea prezentă la Rovinari. Aceasta a observat că, la primele ore ale dimineții, autoritățile județului i-au chemat la raport pe reprezentanții Guvernului României.

Candidatul la Senat, Mihnea Costoiu, a amintit că şi-a dus la îndeplinire promisiunile făcute.

Daciana Sârbu, candidat la alegerile europarlamentare, i-a asigurat pe gorjeni că este alături de ei.

Aplaudat la scenă deschisă, premierul României, Victor Ponta, i-a asigurat pe cei prezenţi că este mândru că este gorjean.

Premierul Victor Ponta a fost aclamat de peste 5.000 de gorjeni care au ținut să fie prezenți la mitingul electoral.

Articole recente