Pandurii Târgu Jiu este aproape de a-și definitiva lotul pentru retur. Cosmin Băcilă nu și-a revenit după groaznica accidentare din 2011 și nu l-a convins pe Pustai că poate fi o soluție la Pandurii. U Cluj ar putea fi următoarea destinație a mijlocașului, însă jucătorul refuză să plece.
Pandurii nu a pierdut cu Cristi Pustai pe bancă în cele șase jocuri de verificare, dar nici nu a câștigat decât un joc, 2-1, cu Brondby. Ca un punct negativ, trupa olteană s-a întâlnit rar cu golul. Doar 4 goluri a marcat în șase meciuri. Profesorul Pustai se declară mulțumit cu cifrele din pregătire.
Pandurii nu au suferit acidentări serioase în cele două stagii de pregătire din Antalya. Ibeh și Mamele au lipsit din cauza unor probleme medicale mai vechi, iar Boutadjine a fost operat de apendicită. Niciunul nu va fi în lot pentru jocul de la Piatra Neamț chiar dacă Ibeh și-a reluat de două zile antrenamentele cu echipa. Francezul revine de mâine în România după ce s-a recuperat acasă.
Pustai va păstra doar 22 de jucători de câmp în lot pentru retur. După ce Buleică a fost împrumutat la U Cluj, tehnicianul trebuie să mai renunțe la un jucător. Băcilă ar fi ultimul plecat. Mijlocașul nu și-a mai revenit după accidentarea teribilă suferită în 2011, când a suferit o dublă fractură, de tibie și peroneu, într-un joc cu Steaua. U Cluj și-l dorește și pe el în lot dar nu este dispusă să achite integral salariul fotbalistului. Nici jucătorul nu vrea să plece de la Târgu Jiu.
Juniorii Pițian și Cocină vor continua să se pregătească cu echipa și după revenirea la Târgu Jiu, lotul urmând a fi completat la nevoie și cu alți juniori.


