Avertizare de ploi după caniculă

- Advertisement -

Astăzi, Gorjul se află sub „Cod Galben” de caniculă, fiind prognozate temperaturi de până la 38 de grade Celsius, urmând ca de la ora 23.00 să intre în vigoare o informare de instabilitate atmosferică. Avertizarea va fi valabilă până marți seara. „Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în toată ţara. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care vor avea şi aspect de vijelie, în noaptea de duminică spre luni, în Banat şi Oltenia, apoi şi în celelalte regiuni. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în 24 de ore se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în zonele de deal şi de munte, 35…40 l/mp. Vor fi şi căderi de grindină”, anunță ANM. (L.F.)

furtuna-ploaie-umbrela

Articole recente