Avertisment pentru șoferi

0
0

Restricții de circulație pe Defileul Jiului, până pe 1 noiembrie. După pauza de o zi luată de constructor din cauza ploilor, șoferii vor circula din nou după programul stabilit pentru consolidarea versanţilor. Conducătorii auto sunt sfătuiți de drumari să nu se aventureze, mai ales că la fața locului sunt și polițiștii care au reținut peste 20 de permise de conducere de la instituirea acestor restricții.

Mâine, între orele 09.00 și 16.00, circulația pe Drumul Național 66, Bumbeşti-Jiu – Petroşani, va fi închisă. Duminică nu vor exista restricții, însă de săptămâna viitoare șoferii trebuie să respecte din nou programul și să aleagă rutele ocolitoare. De luni, până vineri, între orele 09.00 și 18.00 sunt efectuate lucrările pentru consolidarea versanţilor.

Șoferii care nu vor respecta perioada de restricții vor rămâne fără permis. În ultimele două săptămâni, 23 de conducători auto au devenit pietoni și au primit și amendă în valoare de 420 de lei, fiecare.

Și cea mai înaltă şosea din ţară, Transalpina, este închisă, însă deocamdată doar pe timpul nopții.

Săptămâna viitoare va fi organizată licitația pentru desemnarea firmei care se va ocupa de deszăpezire în județul Gorj.