Autospecială modernă pentru Primăria Târgu-Jiu adusă tocmai din Franța! Reprezentanții orașului Forbach au donat municipalității o mașină de intervenție la înălțime, dotată cu șenile pentru perioada iernii, cu ajutorul căreia se poate interveni pentru salvarea persoanelor sau stingerea incendiilor din clădiri de peste 30 de metri.
Contractul de donație a fost semnat astăzi de către Laurent Kalinowski, primarul din Forbach, și omologul său de la Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru. Mașina este dotată cu o scară de peste 30 de metri semi-automată, cu dublă comandă. Pompierii profesioniști din străinătate au facut demonstrații pentru public, în Piața Prefecturii.
În plus, autospeciala poate fi folosită pentru înlăturarea țurțurilor și este prevăzută cu șenile necesare pentru perioada iernii. Mașina de intervenție va fi dată în folosință Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Târgu-Jiu. Până acum pompierii voluntari lucrau cu mașini închiriate de la o companie privată. Primarul, Florin Cârciumaru, spune că donația este extrem de benefică pentru oraș.
Componenta de intervenție vine și în sprijinul pompierilor profesioniști de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj.
Orașul Forbach și municipiul Târgu-Jiu s-au înfrățit anul trecut. De atunci cele două comunități au început să colaboreze intens pe plan educațional, științific administrativ și economic.


