Autorii complotului anti Caragea, la DNA

- Advertisement -

Mai mulți polițiști gorjeni au trimis o sesizare la DNA împotriva celor care au orchestrat complotul împotriva inspectoratului șef Viorel Caragea. Aceștia urmăresc înlocuirea șefului Poliției Gorj pentru a acoperi anumite afaceri oneroase sau pentru a-i proteja pe polițiștii pătați, liderii de sindicat care s-au îmbogățit pe spatele minerilor sau politicienii cu dosare penale.

Viorel Caragea, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, este ţinta unei campanii de denigrare în spatele căreia se află foşti poliţişti, actuali şefi ai inspectoratului sau oameni politici.

Potrivit sesizării, dirijorul principal al campaniei este senatorul Dian Popescu, trimis în judecată pentru fapte de corupţie. Acesta este sprijinit de doi prieteni de-ai săi, şefi pe linie de partid şi colegi în Parlament, respectiv Cornel Dobriţoiu, şi el cercetat pentru fapte de corupţie, dar şi ministrul Radu Stroe. Scopul campaniei ar fi acela de a-l schimba din funcţie pe Caragea pe de o parte pentru că l-a băgat „la răcoare” pe Dian Popescu, iar pe de alta pentru că „deranjează afacerile derulate în minerit de un alt personaj controversat şi certat cu legea şi bunul simţ, respectiv liderul de sindicat Condescu Marin”, unul dintre protectorii senatorului. În documentul respectiv, poliţiştii îi cataloghează pe cei implicaţi în campanie drept nişte „persoane dubioase” asupra cărora planează tot felul de aspecte frauduloase. Interesant este că direct sau, indirect, prin intermediul sindicalistului Marin Condescu, majoritatea are o legătură cu Dian Popescu.

Articole recente