Şase persoane, între care şi un copil, au fost rănite,în această după-amiază, după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat pe DN 6, în dreptul localității Băile Herculane. Potrivit poliţiştilor, şoferul autocarului care efectua o cursă regulată de la Timişoara către Drobeta Turnu Severin nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de un autoturism din faţa sa, iar în momentul în care acesta a virat la stânga de pe DN 6 către Băile Herculane şoferul autocarului a încercat să evite coliziunea şi a pierdut controlul volanului, iar autovehiculul s-a răsturnat pe partea dreapta. La faţa locului, au ajuns mai multe echipaje de ambulanţă din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi şi Caraş- Severin. Victimile au fost transportate la spitalul din Orșova. (A.B)


