Accesul către stațiunea montană Rânca ar urma să devină mai simplu odată cu introducerea primului sistem propriu de transport public al orașului Novaci. Patru autobuze electrice vor deservi mai multe trasee din zonă, iar una dintre cele mai importante rute va face legătura directă între Novaci și Rânca. Proiectul reprezintă o premieră pentru infrastructura de transport din zonă și este gândit atât pentru locuitori, cât și pentru turiștii care ajung în stațiunea montană.
Potrivit primarului orașului Novaci, Dumitru Leuștean, noua flotă este formată din patru autobuze electrice, iar traseele stabilite vor acoperi principalele zone ale localității.
Un punct important al proiectului îl reprezintă linia Novaci – Rânca, care ar urma să asigure transportul către stațiune atât în sezonul de vară, cât și în perioada de iarnă.
„Toate traseele pe care le avem acoperă zonele din localitate. Avem autobaza la Rânca, stație de reîncărcare și sper că vor fi utile și pentru stațiunea montană atât vara, cât și pe timp de iarnă. Vom face toate demersurile”, a declarat Dumitru Leuștean, primarul orașului Novaci.
Introducerea autobuzelor electrice ar putea oferi o alternativă de transport pentru turiștii care urcă spre Rânca, reducând în același timp dependența de autoturismele personale.
Autoritățile locale mizează și pe avantajele unui transport nepoluant, mai ales într-o zonă cu un important potențial turistic.
Prin noul sistem, Novaciul va avea propriul transport public, iar legătura cu Rânca ar putea deveni una dintre cele mai utilizate rute, în special în perioadele aglomerate din sezonul turistic.


