Deputata Ionelia Priescu (AUR Gorj) a depus un proiect care condiționează autorizarea mineritului de avizul a două comisii parlamentare, invocând securitatea energetică și eșecurile guvernului Bolojan. Deși Ionelia Priescu este inițiatorul, deputata beneficiază de susținerea întregului partid și se așteaptă și la suport din partea celorlalte formațiuni politice parlamentare, inițiativa fiind clar benefică României.
La Târgu Jiu, AUR a venit cu soluții pentru salvarea Complexului Energetic Oltenia, stoparea procesului de decarbonizare și protejarea mineritului românesc. „Proiectul legislativ depus întregește acest pachet de măsuri menit să corecteze greșelile guvernului Bolojan și vizează menținerea resurselor strategice sub stăpânire românească”, precizează AUR.
Deputata și președinta AUR Gorj, Ionelia Priescu, a inițiat un proiect legislativ care prevede că exploatările de cărbune din România nu vor putea începe fără avizul comisiilor de specialitate din Parlament. Inițiativa, prezentată la Târgu Jiu, face parte dintr-un pachet menit să „repare erorile guvernului Bolojan” și să blocheze eventuala preluare a perimetrelor miniere de către privați, fără control democratic.
Potrivit textului depus la Parlament, autorizarea începerii activităților miniere pentru cărbuni va fi condiționată de obținerea unui aviz conform din partea Comisiei pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale și a Comisiei pentru industrii și servicii, reunite. Măsura vine pe fondul închiderii progresive a Complexului Energetic Oltenia, pe care AUR o atribuie politicilor guvernamentale actuale.
„Prin excepție, pentru resursele minerale de tip cărbuni, autorizarea începerii activităților miniere este condiționată de solicitarea și obținerea de către autoritatea competentă a avizului conform emis de Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale și Comisia pentru industrii și servicii, reunite, din cadrul Parlamentului Romaniei”, prevede proiectul depus.
„România are rezerve de cărbune, lignit în Gorj și huilă în Hunedoara, dar CEO se află într-un proces avansat de închidere. Întrebarea este cine va controla aceste perimetre după finalizarea procesului. Nicio autorizație de exploatare a cărbunelui fără avizul comisiilor parlamentare de specialitate”, a declarat deputatul Priescu.
Inițiatorii susțin că proiectul nu elimină atribuțiile Agenției Naționale pentru Resurse Minerare, ci adaugă un mecanism suplimentar de control democratic. „Parlamentul trebuie să intre în ecuație înainte de decizie, nu după. Ne asigurăm că resursele strategice nu ajung pe mâna unor privați fără dezbatere publică și fără transparență”, a completat deputatul.
„Totuși, perimetrele de cărbune rămân. Întrebarea este cine va controla aceste perimetre după finalizarea închiderii. Este o întrebare esențială, la care ultimul proiect de lege al Partidului Alianța pentru Unirea Românilor răspunde clar: nicio autorizație de exploatare a cărbunelui fără avizul comisiilor parlamentare de specialitate”, a mai precizat Ionelia Priescu.
Prin acest proiect legislativ, AUR urmărește introducerea transparenței și a responsabilității democratice în procesul de autorizare a exploatărilor miniere privind cărbunele.
„Parlamentul trebuie să intre în ecuație înainte de decizie, și nu după. Bineînțeles că Agenția Națională pentru Resurse Minerale va continua să rămână entitatea cu atribuțiile principale în eliberarea licențelor miniere. Dar începerea efectivă a lucrărilor de exploatare a cărbunelui va fi supusă controlului parlamentar. Prin acest proiect ne asigurăm că aceste resurse strategice nu ajung pe mâna unor privați fără dezbatere publică, fără asumare politică și fără transparență”, a mai declarat deputatul AUR.
AUR justifică demersul și prin contextul geopolitic actual: „Tensiunile din Strâmtoarea Ormuz și conflictele din Ucraina au demonstrat că resursele energetice sunt o garanție de securitate națională. Cărbunele României trebuie să rămână sub control democratic”, a transmis deputata Ionelia Priescu.


