Managerii spitalelor din județ au primit în sfârșit banii pe care îi așteptau. Casa de Asigurări de Sănătate a primit 3.400.000 de lei. Potrivit președintelui instituției, această sumă va acoperi doar 10 zile din luna decembrie, restul fiind alocată în ianuarie.
Şefii unităţilor spitaliceşti s-au temut pentru ultimele două luni ale acestui an. Bugetul alocat de Casa de Sănătate nu reușea să acopere serviciile medicale, facturile la utilităţi şi chiar salariile medicilor. Însă, mult așteptata rectificare a adus chiar mai mulţi bani decât sperau managerii spitalelor, pentru că sumele ajung şi pentru primele 10 zile din decembrie.
Cei mai mulți bani vor ajunge la Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu.
Președintele Casei de Sănătate, Daniel Bondoc, susține că bugetul din acest an este mai mare cu 8% decât cel din 2012.


