Au turnat temelia grădiniței din Telești

- Advertisement -

Copiii din comuna Telești vor învăța, începând din toamnă, într-o grădiniță modernă. Lucrările au început, deja, dar au fost întrerupte pe perioada de iarnă. Valoarea investiției se ridică la un milion de lei noi, iar fondurile provin de la Banca Mondială.  Noua grădiniță va fi finalizată până la începutul toamnei viitoare, astfel încât preșcolarii vor putea învăța în condiții europene.

Preșcolarii din comuna Telești nu vor mai fi nevoiți să învețe în clădirea neîncăpătoare aflată lângă sediul Primăriei, în care a funcționat înainte un dispensar. Copiii vor fi mutați într-o clădire nou construită cu banii obținuți de la Banca Mondială. Investiția se ridică la circa zece miliarde de lei, iar clădirea va fi ridicată în locul celei care a funcționat până în urmă cu doi ani.

Pentru că imobilul în care a funcționat grădinița era vechi și dărăpănat, autoritățile au decis, în urmă cu doi ani, să mute copiii în clădirea de lângă primărie.

Articole recente