Liberalii gorjeni consideră că în partid există persoane care pot să ocupe funcții de conducere în cazul în care Guvernul va cădea. Scenariul vine în contextul în care actualul Executiv nu va supraviețui moțiunii de cenzură care va avea loc vineri. Dan Vâlceanu, copreședintele PNL Gorj, a evitat să facă nominalizări însă a declarat că sunt persoane pregătite care pot fi numite.
Conducerea Partidului Național Liberal Gorj susține că are soluții pentru a numi noi directori la instituțiile deconcentrate din județ și chiar la Prefectura Gorj, dacă Guvernul va pica. Soluția se referă la liberalii cu vechime care pot ocupa astfel de funcții sau chiar la alte persoane din afara partidului.
Social democrații gorjeni nu s-au arătat îngrijorați de faptul că Guvernul ar putea cădea vineri după moțiunea de cenzură inițiată de liberali.
Moțiunea de cenzură a PNL, privind demiterea Guvernului pentru votul din Diaspora, la alegerile prezidențiale, va fi votată pe 15 iunie.


