Au ratat trofeul

- Advertisement -

Handbaliștii gorjeni au fost aproape să producă surpriza Cupei României și să pună mâna pe trofeu. Elevii lui Liviu Andrieș au început bine turneul de la Baia Mare și au trecut surprinzător de HC Odorhei, scor 24 la 23, golul victoriei fiind marcat de Sifre Flores după o aeriană superbă. Din păcate gorjenii nu au reușit să câștige Cupa României, fiind învinși în finală de echipa gazdă, Minaur Baia Mare cu 31 la 25.

Deși a pornit cu ultima șansă în Final Four-ul Cupei României, Energia s-a dovedit a fi surpriza competiției. Handbaliștii gorjeni au răsturnat calculele hârtiei și au trecut de cei de la Odorhei pe final de meci. Cel mai bun marcator al formației noastre a fost Sifre Flores care și-a trecut în cont 12 goluri, câte șase în fiecare meci. Jucătorii Energiei au recunoscut la final că cei de la Baia Mare au câștigat pe merit trofeul.

Gorjenii au rămas la Baia Mare după finală, pentru că peste doar trei zile vor da piept din nou cu formația gazdă, de această dată în campionat.

Articole recente