Sute de gorjeni şi-au lăsat copiii în grija rudelor şi au plecat la muncă în străinătate. De la începutul anului, aproximativ 1.000 de copii au rămas fără părinţi, cei mai mulţi având vârste cuprinse între 14 şi 17 ani.
De la an la an, sute de gorjeni aleg să plece în străinătate pentru a-şi putea întreţine copiii. Din ianuarie şi până în prezent, peste 700 de familii au plecat peste hotare.
Aceştia sunt nevoiţi să îşi lase copiii în grija rudelor. Cu o lună înainte de a părăsi ţara, părinţii sunt obligaţi să notifice Serviciului Public de Asistenţă Socială acest lucru.
Pentru persoanele care au în grijă copiii rudelor s-a propus o nouă lege. Acestea pot fi sancţionate, dacă se dovedeşte că încalcă prevederile legale, amenzile ajungând până la 100 de milioane de lei vechi.


