Au intrat în grevă

- Advertisement -

Ortacii din Vâlcea au ajuns la capătul răbdării și au decis să protesteze în această dimineață. Astfel, 100 de minerii de la schimbul I, nu au mai intrat la muncă și s-au poziționat la intrarea în unitatea minieră. Oamenii sunt nemulțumiți de faptul că veniturile lor au fost diminuate și au apelat la această cale de protest. Cariera de la Berbești a fost externalizată de Complexul Energetic Oltenia și aparține în prezent de Consiliul Județean Vâlcea. La unitate își desfășoară activitatea 1600 de angajați. La această situație se așteptau majoritatea angajaților, mai ales după intrarea în insolvență a celor de la CET Govora. Această unitate este beneficiarul principal al cărbunelui de la Berbești, iar la începutul acestei luni și-a declarat insolvența, Remus Borza fiind numit administrator judiciar.

Articole recente