Au început lucrările la pasajul subteran de pe Bulevardul Unirii din Târgu Jiu

- Advertisement -

Lucrările la pasajul subteran de pe Bulevardul Unirii din Târgu Jiu, în zona Colegiului Național „Tudor Vladimirescu”, au început în această dimineață, a anunțat primarul municipiului, Marcel Laurențiu Romanescu. Potrivit edilului, investiția are ca obiectiv îmbunătățirea infrastructurii și a condițiilor de trafic din această zonă a municipiului. Pentru executarea lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată în următoarele luni.

Traficul se va desfășura pe o singură bandă pe fiecare sens, situație care ar putea conduce la formarea de ambuteiaje, în special la orele de vârf.

„Știm că acest lucru va genera aglomerație în trafic, motiv pentru care facem toate eforturile, împreună cu constructorul, pentru ca intervențiile să se deruleze în ritm susținut, iar disconfortul creat să dureze cât mai puțin posibil”, a transmis primarul Marcel Romanescu.

Autoritățile locale le recomandă șoferilor să respecte semnalizarea rutieră instituită în zona șantierului și, pe cât posibil, să utilizeze rute alternative.

Primarul a precizat că municipalitatea va comunica periodic informații privind evoluția lucrărilor.

Proiectul vizează realizarea unui pasaj pietonal subteran în zona Străzii/Bulevardului Unirii și face parte din investițiile municipalității privind deplasările pietonale și infrastructura urbană.

Articole recente