Au furat baraca, ziua în amiaza mare

- Advertisement -

Tupeu fără limite la Târgu-Jiu! Trei tineri au fost surprinşi de poliţişti în timp ce transportau cu o căruţă baraca furată din incinta unei societăţi comerciale, ziua în amiaza mare. Doi dintre ei au dat bir cu fugiţii, iar al treilea i-a dat în vileag. Aseară, hoţii au ajuns în arest.

Furtul a fost comis marţi, iar după o zi de căutări oamenii legii au reuşit să dea de urma celor doi fugari. Atât cel care a fost prins cu baraca metalică furată în căruţă, în zona râului Şuşiţa, cât şi prietenii lui, care l-au ajutat să o urce în atelaj, au ajuns aseară în arestul Poliţiei Gorj.

Astăzi, cei trei tineri de 20,22 şi 26 de ani au fost puşi în libertate, după ce au recunoscut faptele. Toţi vor fi cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, baraca fiind restituită unităţii prejudiciate. Aceştia riscă să stea până la 15 ani după gratii.

Articole recente