S-au dat pe față cărțile privind alegerile pentru conducerea Federației Naționale Mine Energie, de la sfârșitul acestei săptămâni. Asta pentru că funcțiile au fost negociate încă de seara trecută, într-un local din Târgu Jiu. Surpriza este rămânerea în fruntea FNME a lui Marin Condescu, cel care a fost ani la rând președinte al acesteia, până când a fost judecat într-un proces de corupție.
Se știe deja cine va sta în fruntea Federației Naționale Mine Energie, începând de săptămâna viitoare. Secretar general, în locul lui Ioan Feurdan, va fi Marin Golea. Vicepreședinte va fi Constantin Mitrescu, vicepreședinte pe probleme de minerit – Nelu Roșca, iar funcția de președinte va fi ocupată de către Dan Pârvulescu. Surpriza este legată de numele lui Marin Condescu, proaspăt reintrat în joc. Surse susțin că acesta va deține funcția de președinte de onoare al FNME şi astfel va continua să-şi exercite influenţa în federaţie. . Liderul de sindicat Constantin Crețan confirmă că Marin Condescu este în cărți pentru un post în fruntea FNME, dar nu i se pare deloc o alegere inspirată.
În opinia liderului de sindicat Constantin Crețan lucrurile ar fi trebuit să stea altfel, acum, în pragul alegerilor pentru șefia FNME.
Alegerile pentru conducerea Federației Naționale Mine Energie au loc la Olănești, la sfârșitul acestei săptămâni.


