Pomi tăiați, indicatoare demontate și trafic rutier restricționat. Totul pentru ca un camion ce trasporta o piesă uriașă să poată străbate municipiul Târgu Jiu. Transportul agabaritic de azi-noapte i-a făcut pe mulți șoferi să aleagă alte rute.
Asta au fost nevoiți să facă muncitorii care s-au ocupat de transportul impresionantului utilaj greu de peste 30 de tone. Convoiul a pornit din Târgu Jiu spre Cariera Jilț din Mătăsari în jurul orei 12 noaptea. Piesa a fost realizată la o importantă companie ce produce subansamble pentru domeniul minier și energetic. Pentru deplasarea ei în siguranță, polițiștii rutieri au fost nevoiți să restricționeze traficul.
Reprezentanții companiei care au realizat piesa spun că este cea mai mare de acest gen care a fost realizată în cadrul unității, iar cu ajutorul ei, extracția cărbunelui se va face mult mai ușor.
Numeroși târgujieni curioși au ieșit azi-noapte din case pentru a vedea mastodontul ce trecea pe lângă locuințele lor.


