Atenție! Se schimbă ora!

- Advertisement -

În noaptea de 24 spre 25 martie vom trece la ora de vară, urmând să dăm ceasurile înainte cu o oră. Astfel, ora 03..00 va deveni ora 04.00.

Ora de Vară a fost introdusă în timpul Primului Război Mondial, din raţiuni legate strict de acest conflict. Germania și Austro-Ungaria au fost primele țări care au introdus acest sistem, începând cu 30 aprilie 1916, în scopul economisirii rezervelor de cărbune necesare producției de război.

Puterile Antantei au adoptat această reglementare un an mai târziu, în 1917. Acest fapt a făcut ca și România să adopte pentru prima dată ora de vară în 1917. Referitor la acest aspect, regina Maria nota în jurnalul său, la 5/18 iulie 1917: „De azi se schimbă ora – se dă înainte, ora șapte e deja ora opt și așa mai departe. A trebuit să o facem pentru că rușii așa procedează, ca să evităm confuziile – motivul e economia la electricitate. La început va pricinui totuși încurcături, fără îndoială”. După Război, multe ţări au renunţat însă la această practică, revenind la ora normală, de iarnă.

Se va trece la ora de vară pe data de 25 martie 2018, mai exact în seara de 24 spre 25 martie 2018, atunci când ceasurile vor fi date cu o oră înainte, prin urmare ora 3:00 va deveni ora 4:00. În popor este clasificată aceasta schimbare ca fiind noaptea în care dormim mai puțin cu o oră.

Articole recente