Atac la Guvernul tehnocrat

- Advertisement -

Parlamentarii de Gorj, Scarlat Iriza și Dian Popescu, atacă Guvernul tehnocrat după ce modificările aduse la Legea Energiei au ajuns la Consiliul Concurenței. Redăm mai jos integral comunicatul de presă.

„Președintele Klaus Iohannis nu a promulgat Legea Energiei modificată, ci a trimis-o la Consiliul Concurenței.

Interesant este că până acum, respectivul act normativ, încălca flagrant legile concurenţei, având taxe discriminatorii pentru a intra în Transelectrica, iar aceasta din urmă era obligată  la rândul ei să vândă energie regenerabilă.

Cu alte cuvinte, grupurile de interese din energie care nu se așteptau ca modificările ce ajută Complexul Energetic Oltenia, să fie trecute prin Parlament, au recurs la presiuni de neimaginat, iar ministrul Energiei,Victor Vlad Grigorescu, a cedat.

Senatorul Dian Popescu şi deputatul Scarlat Iriza intenţionează să poarte o serie de discuţii cu reprezentanţii Consiliului Concurenţei pentru a urgenta un răspuns favorabil.

În caz contrar, cel târziu în toamnă, se doreşte aşezarea la aceeași masă a factorilor decizionali din toate companiile energetice ale statului pentru discutarea strategiei energetice naționale. Pentru siguranţa naţională, trebuie eliminată dependenţa de importuri şi valorificarea produsele interne. Preţul accesibil va fi menţinut prin alcătuirea unor pachete mixte cu doi sau mai mulţi producători. Toţi producătorii vor fi trataţi nediscriminatoriu. Aceste modificări nu sunt pentru CEO, ci pentru întreg sistemul energetic din România, care foloseşte combustibil convenţional.

Prin urmare, nu ne permitem să asistăm pasivi la jocurile făcute de ,,băieţii deştepţi” prin diverşi interpuşi.
Guvernul tradării naţionale  trebuie să facă un pas în spate…”

Senator Dian Popescu
Deputat Scarlat Iriza

Articole recente