Așteptați la sediul AJOFM Gorj

0
0

Aproximativ 2000 de absolvenți de liceu sunt așteptați, în perioada 4 iunie-2 august, la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj, în vederea căutării unui loc de muncă
Înscrierea acestora se face în două etape. În urma acestei procedurii, absolvenții pot beneficia de cursuri de calificare gratuite, dar și de indemnizația de șomaj.

Absolvenții de liceu, care după promovarea examenului de bacalaureat nu urmează o facultate, sunt așteptați la AJOFM Gorj pentru a se înregistra în baza de date a instituției.

Dosarul trebuie sa cuprindă: actul de identitae, actul de studiu,sau adeverință eliberată de instituția de învățământ, o adeverință de la medicul de familie care să ateste starea de sănătate a persoanei și de asemenea, un dosar cu șină.

Toți absolvenții de liceu înscriși în program beneficiază de cursuri de calificare, oferite în mod gratuit prin intermediul instituției. Atât cei care reușesc să se angajeze, în timpul șomajului, cât și angajatorii, primesc un stimulent financiar din partea statului.

Pentru a beneficia de aceste programe,absolvenții au obligația să se prezinte cu documentele necesare, în termen de 60 de zile de la data finalizării studiilor.