Schimbare spectaculoasă a şoselei spre Mănăstirea Prislop. Drumul pelerinilor lui Arsenie Boca este asfaltat până la mânăstire, iar lucrările de modernizare a şoselei spre lăcașul de cult se apropie de final. Investiţia ar putea fi inaugurată la mijlocul lunii septembrie. Consiliul Judeţean Hunedoara a investit aproape două milioane de euro în reabilitarea şoselei pe care circulă zilnic mii de pelerini, spre mănăstirea unde a slujit şi a fost înmormântat Arsenie Boca.
Traficul rutier pe ultimii şapte kilometri ai drumului judeţean Silvaşul de Jos – Mănăstirea Prislop este restricţionat de luni până vineri, între orele 9 şi 16, până în data de 16 octombrie, pentru ca drumarii să poată urgenta lucrările de modernizare a şoselei. Accesul maşinilor pe sectorul care traversează satele Silvaşul de Jos şi Silvaşul de Sus a fost interzis şapte ore pe zi, timp de cinci zile pe săptămână, încă din luna iunie. Investiţia ar putea fi inaugurată în 14 septembrie, de hramul Mănăstirii Prislop.


