Artă urbană la Târgu Jiu

- Advertisement -

Mai multe clădiri și mijloace de transport în comun au prins culoare cu ajutorul picturilor murale. Artiștii care participă la festivalul ” Strad’Art ” muncesc de zor pentru a finaliza desenele. „Inspirație” este tema festivalului, care a ajuns la cea de-a patra ediție. La finalul proiectului, artiştii speră că municipiul Târgu Jiu va arăta cu totul altfel.
Pe una dintre clădirile din centrul municipiului Târgu Jiu va fi pictată imaginea Constantinei Diță Tomescu, sportiva din Gorj, campioană olimpică de maraton. Lucările sunt în toi, iar artiștii speră ca prin aceste picturi să aducă un omagiu personalităților marcante din Gorj.
Tot în cadrul aceluiași eveniment vor fi colorate și mijloacele de transport în comun. Autobuzul amplasat în Piața Prefecturii este pictat de un artist venit din Cluj Napoca.
Un autobuz este desenat în 5 sau 6 zile, iar artiștii sunt asaltați de curioși impresionați de picturile murale.
Am colindat zona pietonală a municipiului Târgu Jiu și am găsit alt artist, care muncea de zor. Este vorba despre Daciana Ungureanu. Lucrarea realizată de artistă, pe un bloc din centrul orașului, înfățisează arta tradițională românescă.
La acest festival participă și voluntari.
Artiștii sunt bucuroși că primesc o mână de ajutor din partea iubitorilor de pictură.
Sunt și cetățeni care dezaprobă astfel de evenimente.
Evenimentul va continua până pe 4 septembrie, timp în care multe clădiri din Târgu Jiu vor căpăta o nouă înfăţişare.

Articole recente