Nu este o noutate pentru nimeni că președintele PNL Gorj, Dian Popescu, este aspru criticat pentru ușurința cu care tratează plecările din partid. Acesta se apără însă și spune că în discuțiile purtate aseară cu cei din conducerea centrală a formațiunii ar fi fost felicitat pentru numărul mic de plecări, ceea ce duce la ideea că Dian Popescu ascunde celor de la centru realitatea din filială.
Numărul mare al celor care au părăsit PNL și faptul că și la PDL sunt amenițări de excludere a atras critici dure asupra celor doi președinți de filială care, în loc să aducă oameni în partide, renunță și la cei pe care îi au slăbind și mai mult forțele de dreapta. Președintele PDL Gorj, Dan Vâlceanu, recunoaște că plecările sunt regretabile, dar nu consideră că atitudinea sa și a omologului liberal este greșită.
Dian Popescu încearcă să convingă, atât liderii de la centru, cât și opinia publică, de numărul nesemnificativ, de plecări din PNL Gorj.
Dovada că Dian minte a fost adusă, involuntar, de senatorul Tudor Barbu care a explicat ce s-a discutat, de fapt, în Delegația Permanentă a PNL care a avut loc ieri la București.
Chiar și cei rămași în PNL critică aroganța cu care-i tratează președintele Dian Popescu și ușurința cu care-și îndeamnă, încă dinainte de alegerile din mai, oamenii să plece din partid.


