Tudor Arghezi a fost sărbătorit, astăzi, la Târgu-Jiu. Și asta pentru că pe 2 octombrie se împlinesc 70 de ani de când marele poet a fost internat în lagărul de la Târgu-Jiu. La eveniment au luat parte oameni de cultură, autorități locale, elevi, dar și un reprezentant al Ambasadei Poloniei la București.
Astăzi au fost marcați 70 de ani de la internarea marelui poet, Tudor Arghezi în lagărul de la Târgu-Jiu. Acesta a scris un pamflet în care l-a făcut albie de porci pe reprezentantul Germaniei hitleriste la București, Manfred von Killinger, motiv pentru care a fost închis.
Magdalena Filari, reprezentantul Ambasadei Poloniei la Bucureşti, a fost prezent la evenimentul desfășurat la Muzeul Județean de Istorie. Aceasta a avut ocazia să viziteze mormintele refugiaților polonezi, dar să și aprindă o lumânare.
La eveniment au fost prezenți și elevi interesați să afle cât mai multe despre Tudor Arghezi și lagărul de la Târgu-Jiu.
Lagărul din Târgu-Jiu a început să funcționeze din toamna anului 1939, imediat după ce Polonia a căzut sub dominația nazistă, iar polonezii au început să fugă din calea războiului. La Târgu-Jiu au ajuns 6.000 de refugiați polonezi, care au stat aici până în anul 1941. Acesta a fost construit la periferia municipiului Târgu Jiu, pe o întindere destul de mare. Acesta avea construite 10 bucătării, barăci din lemn, care puteau adăposti fiecare câte 250 – 300 de persoane, două cantine, 20 de puncte sanitare, săli de cursuri, teatru precum și alte clădiri în care refugiații desfășurau diferite activități.


