Arestaţi pentru trafic de cannabis

- Advertisement -

Cei patru tineri din Mehedinţi acuzaţi că vindeau cannabis şi la Motru au fost arestaţi preventiv pentru trafic de droguri. Judecătorii de la Tribunalul Gorj au decis să stea 29 de zile după gratii, însă aceştia nu s-au lăsat mai prejos şi au formulat recurs. Doi dintre ei au fost prinşi în flagrant în timp ce vindeau 13 grame de cannabis într-o comună din Mehedinţi, în schimbul sumei de aproape 800 de lei.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism de la Târgu-Jiu au cerut la Tribunalul Gorj arestarea preventivă a celor patru suspecţi de trafic de droguri.

Doi dintre ei sunt cunoscuţi sub poreclele „Boga” şi „Picior”. Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Gorj şi procurorii DIICOT au reuşit să dea de urma lor după ce au prins în flagrant doi tineri, de 20 şi 33 de ani,  care vindeau cannabis în comuna Floreşti, din Mehedinţi. Au urmat apoi percheziţii la locuinţele acestora, fiind ridicate opt telefoane mobile, 18 cartele, un laptop, 420 de lei și două plante de cannabis. Suspecţii mergeau frecvent în străinătate şi s-au gândit să facă rost de bani fără efort. Aceştia sunt suspectaţi că ar fi vândut de mai multe droguri şi în municipiul Motru.

Articole recente